Magistrații Instanței supreme a stabilit data la care va fi ultimul termen în dosarul lui Toni Greblă

Magistrații Instanței supreme a stabilit data la care va fi ultimul termen în dosarul lui Toni Greblă
Publicat: 22/04/2019, 18:45

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care judecă dosarul în apel al lui Toni Greblă, au stabilit, luni, ca ultimul termen să aibă loc în data de 27 mai, ora 15:00.

În acest dosar, Instanța supremă l-a achitat în primă instanță, în 2018, pe fostul judecător Toni Greblă și actual secretar general al Guvernului.

Procurorii DNA l-au acuzat pe Toni Greblă că, după efectuarea perchezițiilor domiciliare la ferma sa de struți, fostul judecător al Curții Constituționale și-a continuat activitatea infracțională și a făcut demersuri de valorificare a foloaselor necuvenite obținute din infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, ca să obțină pentru el și pentru altul bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

La vremea respectivă, fostul judecător CCR a fost reținut de DNA pentru o perioadă de 24 de ore.

Greblă a explicat atunci că procurorii i-au imputat faptul că, în ce privește infracțiunea de trafic de influență, este vorba despre o sumă de 100.000 de euro, care a fost investită de omul de afaceri Mihai Prundianu în ferma de struți. În schimbul banilor, Greblă ar fi intervenit pentru acesta pe lângă unele instituții ale statului.

DNA mai arăta că, începând din august 2014, Toni Greblă a făcut demersuri pentru intermedierea unei legături comerciale de export între finul său, Ion Bîrcină, un cetățean turc, cetățeanul moldvean Victor Dolghi și Constantin Bartolomeu Săvoiu. Cetățeanul turc este, conform unor documente din dosar, omul de afaceri Corekci Sevket.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Viktor Orban le spune opozanților să se mute în România. „Când vă întoarceți, putem vorbi”....
Aris Eram a lăsat-o în urmă pe câştigătoarea de la America Express. Mezinul Andreei Esca...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Cele mai sigure țări în care să te afli în cazul izbucnirii celui de-al Treilea...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
Păianjeni mari cât un șobolan au invadat Marea Britanie, după ce mii de exemplare au...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Boala care a umplut spitalele în ultimele săptămâni. Doi copii au murit deja
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Data la care se deschide târgul de Crăciun din Piața Constituției 2024. Ce surprize au...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Reguli ITP 2024. Se suspendă automat înmatricularea. Ce șoferi nu mai au drept legal de...
Avionul prăbușit de un pilot care și-a pierdut mințile. O catastrofă unică în istoria aviației,...
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Cum explică oamenii de știință legătura dintre depresie și temperatura corpului?